marta usurelu

50 de minute cu Mel Gibson

1175531_10202035715844015_2049135928_n

Este celebra poza mea cu Mel Gibson. Pentru mine si prietenii mei:)

Am facut-o in urma cu noua ani, in New York. Lucram tot la Biz cand am primit invitatia de a ma acredita la conferinta de presa organizata cu ocazia lansarii filmului “We Were Soldiers”.
Jurnalistii stiu, deseori vin invitatii la anumite evenimente. Unele au asigurata cazarea si transportul. Altele, nu. Aceasta invitatie nu avea nimic asigurat, iar conferinta era la New York!

Cererea de acreditare am facut-o fara sa am aprobare de la superiorul meu direct. Nu credeam ca voi primi un rapuns. Dar l-am primit. Si era pozitiv.

Am intrebat in redactie daca se poate sa am acoperite costurile. Am primit insa un raspuns motivant:
“Nu avem buget. Dar, daca gasesti parteneri care sa acopere drumul si cazarea, poti merge la conferinta”. Mi-a fost de ajuns.

Sincer, niciunul dintre prietenii mei nu-mi dadea sanse de succes. Dar cand e sa iasa, iese, nu?
Am vorbit la departamentul de comunicare de la Marriott Bucuresti si le-am spus ca am nevoie de cazare. Pentru ca ma intalnesc cu Mel Gibson. Nu stiu daca entuziasmul sau motivul a vandut, dar am primit cazarea la un Marriott din NY. Am vorbit apoi la J’Info Tours si am primit biletul de avion.

Am plecat la NY “incurajata” de prieteni si cunoscuti: “Nici nu o sa-l vezi de aproape!”, “Nu ai cum sa faci interviu cu el fata in fata”.
Aveam in minte un singur gand. Sa fac o poza, ca sa le arat eu!

Conferinta avea loc intr-un hotel din Big Apple. Aveam reguli clare. Nu era permis accesul cu aparat foto. Eu aveam un aparat no name, cu film, care trebuia rulat manual. L-am invelit intr-un servetel, ca un sandwich. Si am intrat cu el. Am asteptat cuminte ora conferintei si am fost repartizata intr-o sala cu alti 4 jurnalisti din Europa.

Mel a intrat neanuntat, insotit de un bodyguard. Momentul ne-a surpins si incantat in egala masura.

M-a uimit sa vad ca nu este inalt. Sau, mai bine spus, ca este destul de scund. Am observat ca avea sosete albe, pantofi negri si jeansi albastri… gen pyramid ☹
Purta un tricou polo negru care-i venea perfect. Si radea. Mult. Vorbea relaxat si raspundea intrebarilor, plin de energie. Si-a comandat un capuccino. Atat. Ma asteptam sa vad ca isi comanda ceva mai special. Nimic.

A stat cu noi aproape o ora, intrebandu-ne si el, pe noi, de unde suntem:)
Cand s-a ridicat sa plece, l-am intrebat daca vrea sa faca o poza cu mine. A zambit. Mai frumos ca-n filmele pe care le-am urmarit dupa intalnirea noastra:) Cand m-a vazut ca scot din geanta aparatul, a intins mana catre mine. Nu stiu daca a contat aparatul meu arhaic. Sau zambetul meu cuceritor☺
M-a luat de dupa umeri si m-a intrebat cine o sa ne faca poza. Am inlemnit.

Niciunul dintre ceilalti jurnalisti nu voia. Sunt convinsa ca ma urau sincer in acel moment!

L-a rugat atunci pe bodyguard sa ne fotografieze. O poza a facut. Atat. Cred ca nu stia sa traga filmul…

Mel a ras din nou si a plecat. In lobby, la iesire, am fost instiintata ca nu mai am acces pe viitor la conferintele Icon pentru ca n-am respectat reglementarile companiei. Nu mai stiu ce-am raspus.

Nu ma gandeam decat sa-mi iasa poza. Sa nu se voaleze filmul. Sa fie clara imaginea. Sa fie Mel cu ochii deschisi… Sa am o dovada a faptului ca l-am atins.

Dupa doua zile, cand am ajuns in Bucuresti si am vazut poza, am fost fericita.
Iesise! :))))

9 comentarii

  1. Pacat ca nu are o pagina oficiala de facebook sa te poti TAG-ui si sa vda si el ca a reusit poza. Sau sa-i trimiti un email cu poza sa vada cum arata acum 9 ani 🙂

  2. Ionuț says:

    Marta are blooog! Felicitări și să crească mare și tare, la fel ca Revista BIZ!

    Din câte văd in poza, Mel avea mai multe emoții decât tine. 🙂 Mișto povestea!

  3. Haotik says:

    Imi aduc aminte cand am venit la o conferita de-a lui Cristi pornit ca eu nu plec de acolo daca nu am poza cu Marius Ghenea. Zis si facut. Oricum foarte tare povestirea.

  4. Groparu says:

    Sincer? Sincer: se cam vede ca lui Mel ii este cam frica. Pentru ca nimeni nu a atins femeia Manafului si a supravietuit sa spuna mai departe. Si el stie asta. Si ii e frica.
    O sa-l sun sa vad pe unde se mai ascunde zilele astea. Si imi va confirma supozitia mea.

  5. […] Marta Usurelu are blog. Asta este stirea. NU este facut azi, dar io azi aflai de el, asa ca tot azi va zic si […]

  6. alina says:

    cand iti doresti ceva foarte mult, ti se indeplineste, trebuie doar sa perseverezi in asta

  7. Pato Basil says:

    Interesanta poveste, macar a meritat… depinde uneori in viata trebuie sa faci sacrificii, sa risti fiindca pana la urma viata e un compromis iar noi trebuie sa-l alegem pe cel favorabil noua.

  8. bogdan says:

    excelenta poza, dar mai bun e textu’ 😉 abia astept si alte asemenea povesti. sunt convins ca mai sunt 🙂

  9. Macnetize says:

    Dovada că norocul şi-l mai face şi omul cu mâna lui. Superbă povestea, superb blogul. Te citesc pe nerăsuflate şi-ţi mulţumesc!

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email