Cine ameninta corporatiile? Nu criza economica, desi poate la asta va ganditi. Si nici concurenta directa. Principalul dusman este dezinteresul pe care angajatii il manifesta in activitatea de zi cu zi.
Este o realitate pe care o stim cu totii, desi se scrie si se vorbeste prea putin despre ea. In ultimele saptamani am intalnit insa din ce in ce mai multi manageri, din middle si top management, care mi-au vorbit despre acest subiect reusind sa ma uimeasca.
Nu lipsa de entuziasm si implicare a oamenilor este subiectul. Nici cea a rezultatelor si variantele prin care sa-i determini pe oameni sa faca ce au in job description. Bineinteles, nici oamenii care chiar muncesc, cei care de multe ori se lupta cu liderii lor pentru binele companiei. Acestia sunt prea putini si, din pacate, nimeni nu se lauda cu ei. Desi toti colegii lor isi duc traiul pe munca si rezultatele inregistrate de aceste exceptii total neapreciate, din punctul meu de vedere.
Am aflat doua cazuri reale din companii care m-au lasat fara replica. Primul: intr-o mare, foarte mare companie din FMCG din tara, la principala intalnire din acest an, top managementul reunit a discutat mai mult despre cum sa-i opreasca pe oameni sa mai barfeasca si despre cat de lipsiti de interes pentru valorile companiei sunt angajatii, in loc sa identifice cauzele sau sa implementeze un program de motivare.
Al doilea caz vine dintr-o companie de tehnologie. Angajatii au aflat ca daca implinesc un numar rotund de ani petrecuti in companie pot primi salarii compensatorii in cazul in care parasesc firma. Ce credeti ca s-a intamplat? O mare parte dintre veterani s-au inghesuit sa plece. Desi studiul de satisfactie al departamentului de HR spune clar ca angajatii sunt fericiti.
Stim cu totii ca este o mare diferenta intre ce se declara in studii si ce se gandeste si vorbeste de fapt la tigara, la lift sau in bucatarie. Despre cum spun ca scapa angajatii, da, acest verb se foloseste, “scapa” – ca si cum ar fi sclavi pe mosie si vad la orizont sansa libertatii.
Recunosc, am ramas fara cuvinte cand am auzit de aceste cazuri, comparandu-le cu experienta mea de antreprenor. Nu ma mai intreb ce e cu oamenii. Stiu ca multi nu au aspiratii si se limiteaza doar la a fi nemultumiti si comenta pe la colturi decat sa ia atitudine. Sau sa plece in alta parte si sa munceasca. Nu inteleg insa ce e cu top managementul! De ce asteapta ca lucrurile sa-si revina de la sine? De ce nu face nimic? In ritmul acesta va distruge tot ce s-a construit pana acum. Si vor ramane si ei fara joburi!
Solutia unui antreprenor? Decat sa te plagi ca oamenii barfesc si nu sunt entuziasti, mai bine renunti la cei care sunt factori disturbatori in echipa si angajezi oameni noi. Stiu ca asa lucrurile se schimba. Dar, se poate, se prea poate ca nici managementul sa nu vrea sa schimbe ceva. Poate ca si el s-a molipsit de boala prea frumos denumita – sila, sila de a lucra in corporatii.
Foto © Jrcasas | Dreamstime.com